Testamente

Testamente

Testamentul – este definit conform articolului 1034 Noul Cod Civil,  ca fiind „actul unilateral, personal și revocabil, prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul cand nu va mai fi în viață.” Prin urmare testamentul este actul prin care o persoană dispune de averea sa pentru momentul încetării sale din viață.

Citește mai mult

Testamentul nu poate fi întocmit decât de către parte, personal, fără a se admite reprezentarea. Întelegem prin aceasta că testamentul nu se va putea încheia prin intermediul unui mandatar, al unui reprezentant legal  sau al unui avocat.

Efectele testamentului se vor produce numai după momentul morții autorului, transferurile patrimoniale operand numai în acel moment. Prin urmare, legatarii nu vor avea nici un drept asupra bunurilor cuprinse în testament câtă vreme testatorul este în viață, acesta păstrându-și integral toate drepturile sale asupra bunurilor respective.

Este un act revocabil. Caracterul revocabil este de esența testamentului.  Autorul sau poate, până în ultima clipă a vieții sale, să  modifice sau să revoce testamentul pe care l-a încheiat. O persoană poate, în timpul vieții sale, să întocmească, să modifice sau sa revoce, ori de câte ori dorește,  testamentul său.

Din analiza definitiei legale a testamentului rezultă caracterele juridice ale acestuia, elemente foarte importante pentru practica notarială  întrucât, în ansamblul lor, fac din testament un act juridic special, supus unor conditii de fond si de forma specifice, derogatorii sub multe aspecte de la dreptul comun.

Este un act juridic unilateral. Testamentul este un act juridic întrucât presupune o manifestare de voință facută în scopul de a produce efecte juridice și este unilateral întrucât presupune numai manifestarea de voință a autorului său. Din acest punct de vedere, testamentului îi sunt aplicabile și prevederile art. 1324-1325 NCC care reglementează actul juridic unilateral. Fiind un act juridic, testamentul trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond cerute pentru valabilitatea actelor juridice. În plus, în masura în care va conține unul sau mai multe legate (dispoziția care conferă dreptul la moștenire- cuprinsă în majoritatea testamentelor), testamentul va trebui să îndeplinească și condițiile cerute de lege pentru liberalități. 

Caracterul personal al testamentului se justifică prin importanța pe care acesta o are precum și prin consecintele pe care le implică. Astfel, având în conținutul său dispoziții de ultimă voință ale autorului, se vrea ca acestea sa fie conforme cu voința internă a celui care încheie actul și să reprezinte exact ultimele sale dorințe. Ori, pe de o parte, se presupune că un reprezentant poate, voit sau nu, să altereze voința testatorului sau să încheie actul necunoscând în totalitate voința acestuia și, pe de altă parte, se poate presupune de asemenea că, în intervalul de timp scurs între momentul acordării puterii de reprezentare și momentul încheierii efective a unui testament  dorințele testatorului sa se modifice.

Este un act juridic individual. Aceasta este o caracteristică ce rezultă atât din caracterul personal al testamentului cat si din prevederile art. 1036 NCC. Astfel, este interzis sub sanctiunea nulității absolute, ca două sau mai multe persoane  să-și  afirme dispozițiile de ultima voință prin același act, indiferent dacă testeaza una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terț. În reglementarea actuală aceasta interdicție poartă denumirea de „testament reciproc”, denumire care poate genera anumite confuzii.  Nu este vorba de reciprocitatea dispozițiilor testamentare, în sensul că părțile dispun una în favoarea celeilalte, ci numai de  existenta unor dispoziții testamentare aparținând a două sau mai multe persoane și care sunt facute prin intermediul aceluiasi act, a aceluiasi înscris. Prin urmare, vor fi permise orice dispoziții testamentare cu caracter de reciprocitate, daca sunt facute prin acte diferite. 

Este un act revocabil. Caracterul revocabil este de esența testamentului.  Autorul sau poate, până în ultima clipa a vieții sale, să  modifice sau să  revoce  testamentul pe care l-a incheiat. 

Este un act de dispoziție. Aceasta caracteristică este proprie testamentului cel putin în privinta legatelor  care sunt acte juridice cu titlu gratuit, mai precis liberalități,  prin care se diminuează un patrimoniu și se îmbogățește un altul, fara primirea unui contraechivalent. 

Este un act juridic solemn.  Codul civil permite testatorului încheierea actului numai în formele permise de lege.

Este un act juridic pentru cauză de moarte. Momentul la care testamentul își va produce efectele este data decesului autoruluil, respectiv data deschiderii moștenirii.

Testamentul este un act extrem de important în ceea ce privește persoana. În vederea întocmirii unui testament vă sfatuim să programați o consultație. 

Intrebări Frecvente

Cât mă va costa autentificarea unui testament?

Costul unui testament poate varia în funcție de complexitatea acestuia, testamentul fiind unul din actele prin care autorul poate realiza o eficientă împărțire a patrimoniului său, dupa data decesului. Costul unui testament pornește de la 200 lei+tva.

Sunt necesari martori pentru întocmirea testamentului?

Ca regulă, nu sunt necesari, însă, în funcție de particularitatea speței Notarul public poate solicita prezența acestora. Martorii sunt necesari doar dacă testatorul, din orice motive, nu poate să scrie sau să citească.

Este necesară o programare?

Ca regulă, Testamentul este un act care se poate întocmi de urgență, dat fiind particularitatea acestui act. Cu toate acestea, în situațiile în care el nu reprezintă o urgență, va sfatuim să vă programați pentru o consultație, pentru a asigura întocmirea actului în condiții optime.

Acte necesare autentificare testament:

  • actul de identitate al persoanei care lasă testamentul (testator), în original;
  • copia actului de identitate al persoanei în favoarea căreia se face testamentul (legatar);
  • dacă există, actul sau actele de proprietate ale bunurilor care fac obiectul testamentului, în original.

Testatorul trebuie să se prezinte personal la notariat. Nu este necesară prezența legatarului.