Istoric vorbind, vanzarea – ca si contract civil – a aparut relativ tarziu in evolutia omenirii. Inaintea sa a fost schimbul – trocul – care era practicat la scara larga, desi nu corespundea integral cerintelor economice si sociale, valoarea bunurilor transmise fiind adesea inegala, de natura a crea inechitati in circuitul civil.
Nevoia de a asigura posibilitatea transferului unui bun primind in schimb valoarea reala a acestuia a determinat aparitia monedei, a banului, care a devenit rapid cea mai utila si folosita metoda de echivalare a valorii bunurilor aflate in circuitul economic si social. Pe cale de consecinta, trocul a fost inlocuit rapid cu vanzarea – un contract simpu si eficient – prin care transferul proprietatii unui bun se face in schimbul primirii unui pret stabilit de parti prin acordul lor comun, in functie si cat mai aproape de valoarea reala a bunului respectiv.
Evolutia vanzarii ca si institutie juridica a fost una spectaculoasa, devenind in scurta vreme elementul central al circuitului civil. Treptat, regulile ei au fost temeinic consolidate si, ca urmare a importantei pe care a capatat-o in viata economica a societatii, s-au transformat intr-un summum de norme a caror aplicabilitate s-a extins si asupra altor tipuri de contracte.
Scurta privire istorica asupra aparitiei vanzarii este si calea cea mai buna de a determina definitia acesteia ca si contract civil de studiul caruia ne vom ocupa in perioada care urmeaza.
DEFINITIA CONTRACTULUI DE VANZARE – CUMPARARE
Noul cod civil este deosebit de riguros in privinta stabilirii unor definitii legale ale diferitelor institutii juridice. Identic se petrec lucrurile si in privinta vanzarii, care este definita de art. 1650 NCC dupa cum urmeaza:
“ (1) Vanzarea este contractul prin care vanzatorul transmite sau, dupa caz, se obliga sa transmita cumparatorului proprietatea unui bun in schimbul unui pret pe care cumparatorul se obliga sa il plateasca.
(2)Poate fi, de asemenea, transmis prin vanzare un dezmembramant al dreptului de proprietate sau orice alt drept. ”
Interesant este ca, in virtutea fondului sau atavic, vanzarea a fost si este definita apelandu-se la notiunea de schimb : transmiterea dreptului respectiv are loc in schimbul pretului platit.
De esenta vanzarii este transmisiunea unui drept, care nu trebuie sa fie obligatoriu dreptul de proprietate ci “orice alt drept”, indiferent de natura acestuia, dar in limitele si cu exceptia drepturilor cu caracter strict personal . In aceasta consta de fapt evolutia conceptului de vanzare care, plecand de la practica simpla a transferului dreptului de proprietate, s-a pliat continuu pe nevoile vietii sociale si, in raport de cerintele acesteia, a permis ca transmisiunea prin vanzare – deci in schimbul unui pret – sa fie posibila si in cazul altor drepturi.
Din acest punct de vedere, consideram ca definitia data de codul civil vanzarii este intrucatva perfectibila, mai ales din punctul de vedere al rigurozitatii studiului. Vom spune , asadar, ca vanzarea este contractul civil in temeiul caruia se transmite un drept de la vanzator la cumparator, in schimbul platii de catre acesta din urma a unei sume de bani cu titlu de pret. Desi succinta, aceasta definitie mi se pare suficienta intrucat contine elementele esentiale ale vanzarii: transferul unui drept de la vanzator la cumparator si obligatia de plata a pretului.
Asemanator celor de mai sus, consideram ca sintagma “orice alt drept” folosita in aliniatul 2 al art. 1650 NCC are si ea nevoie de cateva precizari in lipsa carora regimul juridic al vanzarii se poate extinde in mod eronat dincolo de limitele ce rezulta din economia generala a legii civile.
Astfel, trebuie sa precizam ca niciodata si sub nici un motiv nu pot fi tranzactionate – atat prin vanzare cat si prin orice alt fel de contract –drepturile personal nepatrimoniale cum ar fi dreptul la nume, deptul la domiciliu sau dreptul la propria stare civila. In aceeasi categorie intra si asa-numitele “drepturi ale personalitatii” reglementate de art. 58 NCC : “dreptul la viata, la integritate fizica si psihica, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vietii private”. Aceste drepturi “ nu sunt transmisibile” dupa cum dispune aliniatul 2 al aceluiasi articol, ceea ce inseamna ca ele, fiind atat de strict si indisolubil legate de existenta persoanei, nu numai ca nu pot face obiectul niciunui contract, nici cu titlu gratuit nici cu titlu oneros, dar dispar odata cu incetarea existentei fizice a titularului lor, nefiind susceptibile a se transfera nici macar de mortis causa. Legat de aceasta trebuie sa spunem ca nici corpul uman nu poate face obiectul vreunui contract, nici de vanzare si nici de alta natura, art. 66 NCC interzicand incheierea oricaror acte care au ca obiect “conferirea unei valori patrimoniale” atat organismului uman in intregul sau cat si unor parti sau elemente ale acestuia. In afara acestor drepturi care, datorita caracterului lor nepatrimonial si a legaturii lor intrinseci cu personalitatea umana, nu pot face obiectul unor transmisiuni nici intre vii si nici pentru cauza de moarte, obiectul contractului de vanzare cumparare nu poate fi reprezentat nici de acele drepturi care, desi au continut patrimonial, au totusi un continut strict personal, fiind constituite numai in considerarea persoanei care le este titular. In aceasta categorie intra dreptul la intretinere, dreptul la pensie sau salariu, drepturile viagere, etc.
Codul civil defineste vanzarea ca pe un contract, ceea ce inseamna ca ea se incadreaza in categoria actelor juridice bilaterale, rezultate in urma manifestarii acordului de vointa dintre doua parti, acord realizat in scopul de a naste, modifica sau stinge un raport juridic civil. Reamintim ca, din punctul de vedere al numarului de parti implicate , actele juridice se impart in acte juridice unilaterale, care sunt realizate prin simpla manifestare de vointa a unei singure parti, si acte juridice bilaterale, care sunt incheiate prin manifestarea vointei a doua parti. Dupa acest criteriu, vanzarea este, deci, un act juridic bilateral, un contract, incadrandu-se in definitia generala data de art 1166 NCC: contractul este acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic” .
Definitia actuala a vanzarii oferita de codul civil este o reflectare a doctrinei juridice in materie. Fata de vechea reglementare cuprinsa in art. 1294 a codului civil de la 1864, in care vanzarea era definita ca si un contract prin care una dintre parti stramuta proprietatea unui bun al sau catre cealalata parte in schimbul unui pret, teoria si practica s-au mentinut constant in a arata ca obiectul vanzarii poate fi reprezentat si de alte drepturi. Fidel tehnicii sale de a tine cont de opiniile doctrinei si ale jurisprudentei, legiuitorul actual a incercat sa ofere o definite legala cat mai corecta. Si, in principiu, a reusit. Observatiile pe care le-am facut nu reprezinta nicidecum o critica. Ele sunt doar elemente asupra carora ne-am oprit pentru o cat mai exacta apreciere a conceptului.
CARACTERELE JURIDICE ALE VANZARII
A determina caracterele juridice ale unui contract inseamna, in esenta, a-i stabili principiile fundamentale in raport de care el va fi analizat intotdeauna. Desi aparent o chestiune de “scoala”, de inceput a studiului juridic, problematica regulilor de baza ale vanzarii este deosebit de importanta. Nu exista si nu se poate numi discutie asupra unei spete cea care este lipsita de fundamentul acestor principii generale – caracte juridice dupa cum le-am numit. Referirea la ele trebuie sa fie facuta chiar primordial, inaintea oricaror alte chestiuni abordate. Lipsa , fie si numai a unuia dintre caracterele juridice fundamentale ale vanzarii, duce implicit la schimbarea regimului juridic aplicabil respectivului contract.
De exemplu, daca se constata ca transferul dreptului se face cu titlu gratuit, iar nu oneros, cum este de esenta vanzarii, bineinteles ca vom aplica respectivului contract regulile de la donatie, iar nu pe cele de la vanzare.
Caracterele juridice ale contractului de vanzare cumparare sunt intocmai ca fundalul unei piese de teatru: aceeasi scena, intr-un alt cadru, pe un alt fundal, poate insemna si transmite cu totul alt mesaj spectatorilor.
Vom incepe prin a enumera aceste caractere urmand ca, in postarile viitoare, sa le analizam separat.
-
Este un contract sinalagmatic
-
Este un contract cu titlu oneros
-
Este un contract comutativ
-
Este un contract consensual
-
Este un contract translativ de proprietate
DANIELA NEGRILA