Pentru  a  analiza  caracterul sinalagmatic al contractului de vanzare cumparare  vom face o scurta incursiune  in materia actului juridic civil definit,  intr-o conceptie majoritara,  drept manifestarea de  vointa  facuta  in scopul de a produce efecte juridice, respectiv  de a naste, modifica sau stinge un raport juridic  civil.

Manifestarea de vointa poate sa apartina  unei singure parti  sau  mai multora, motiv pentru care  actele juridice  se impart  in acte juridice unilaterale – care sunt rezultatul manifestarii vointei unei  singure parti – si in acte juridice  bilaterale – care reprezinta vointa concordanta   a  doua  parti.  Criteriul  folosit, deci, pentru  realizarea unei astfel de clasificari il reprezinta sursa manifestarii de vointa, faptul ca ea provine de la una sau de la mai multe parti.

Codul civil actual  este  deosebit de riguros in stabilirea  unor  definitii clare  a celor doua tipuri de acte juridice, definind exact atat actul juridic unilateral, in art. 1324 ( “ este unilateral actul juridic care presupune  numai manifestarea de vointa a autorului sau” ) cat si  contractul – ca act juridic bilateral – in art.  1166  (“ contractul este acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia de a  constitui, modifica sau stinge un raport juridic” ).

Contractele – acte juridice bilaterale – pot fi impartite la randul lor in  contracte unilaterale si contracte  bilaterale sau sinalagmatice.  Conform  art. 1171 NCC,  “ contractul este sinalagmatic atunci cand  obligatiile nascute din acesta sunt  reciproce si interdependente. In caz  contrar, contractul  este  unilateral chiar daca  executarea lui presupune  obligatii in sarcina  ambelor parti “.

Prin urmare,  trebuie  sa  facem o distinctie clara intre  actul juridic unilateral , rezultat al manifestarii de vointa al unei singure persoane, si contractul unilateral, rezultat  al manifestarii  vointei   concordante  dintre  doua persoane.  Actul juridic unilateral  este produs prin vointa unei singure persoane care,  manifestandu-se  in plan juridic,   determina fie  nasterea, fie modificarea, fie stingerea  unui raport juridic. Aceasta manifestare unica de vointa este practic suficienta pentru a  crea  astfel de efecte, fara a exista nici o conditie  legata de vreo alta persoana sau de vointa acesteia.  Contractul unilateral este produs  prin convergenta   vointei a doua  parti care, manifestandu-se , determina  deasemenea  nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil, cu deosebirea ca aceste efecte se pot produce numai daca exista  un acord de vointa si numai ca urmare a acestuia . Lipsa  concordantei intre vointa juridica a  celor doua parti este cauza  neincheierii contractului. Aceasta  inseamna ca in cazul contractelor, chiar si a celor unilaterale,  manifestarea de vointa a uneia  dintre parti este conditionata, pentru  a genera efectele juridice scontate,  de  manifestarea  convergenta a vointei celeilate parti,  de existenta  consensului dintre ele. Lipsa acordului dintre ele, a consensului echivaleaza cu insasi lipsa  contractului.

Facand un joc al expresiilor, putem spune ca,  daca  un contract este totdeauna un act juridic, actul juridic unilateral nu este si nu poate fi niciodata un contract. Iar  contractul, indiferent ca este unilateral sau bilateral ,  este totdeauna un act juridic bilateral.

Deosebirea dintre cele doua tipuri de contracte – unilaterale si bilaterale – sta  in  analiza continutului lor.

In cazul contractelor  unilaterale,  obligatiile generate prin incheierea lor  cad in sarcina uneia dintre parti,  cealalta avand numai  calitatea de creditor.  Ele, desi incheiate  in urma acordului de vointa dintre doua parti,  creeaza  conditii inegale pentru acestea,  insa nu ca urmare a  unei inegalitati juridice ci ca urmare a faptului ca partea care s-a  obligat  si-a asumat benevol  statutul de debitor,  cunoscand  ca nu va primi  nimic, in  contraprestatie, din partea celeilate parti. Mai mult chiar, cealalta parte,  cu rol de creditor in contractul incheiat, are dreptul de a cere debitorului sa-si indeplineasca obligatia asumata, chiar daca  nu-i ofera nimic in schimb.

In cazul contractelor  bilaterale (sinalagmatice ), obligatiile sunt  reciproce  si interdependente, ambele parti  avand  concomitent atat calitatea de creditor cat si pe cea de debitor.  Sunt  contracte care  ofera o pozitie de egalitate partilor , reciprocitatea obligatiilor fiind cea  in masura   sa determine  si sa  oblige la asigurarea  unor raporturi echitabile intre parti.  Mecanismul acestora este unul  de  tip cauza – efect, in sensul ca  indeplinirea sau neindeplinirea obligatiei de catre una dintre parti reprezinta  cauza, motivul  pentru care cealalta parte isi  indeplineste  sau  nu obligatia sa.  Indeplinirea obligatiei de catre una dintre parti  necesita  aceeasi atitudine  din partea celeilalte parti,  impunandu-i  acesteia  sa-si  respecte, la randul sau,  obligatiile asumate.  Corelativ, neindeplinirea  obligatiei de catre una dintre parti  reprezinta  o motivatie  suficienta   pentru ca  nici cealalta parte sa nu-si  respecte obligatiile sale.

Plecand de la toate aceste discutii , concluzionam ca   vanzarea   este  un act juridic  bilateral,  un contract,  in cadrul sau  manifestandu-se  vointa a doua parti : vanzatorul si cumparatorul.  In acelasi timp, vanzarea  este un contract bilateral – sinalagmatic – intrucat  da nastere la obligatii reciproce si interdependente ale partilor.

Vom analiza in amanunt  ce inseamna si in ce consta caracterul  sinalagmatic al contractului de vanzare cumparare.

Asa cum am mai spus si cum defineste insusi codul civil,  prin “sinalagmatic”  intelegem  o reciprocitate si o interdependenta a oblgatiilor nascute  din  incheierea respectivului contract.  Ce inseamna, lingvistic vorbind, “reciproc”  si   “interdependent”?  Dupa  DEX,  termenul de “reciproc”   inseamna  “care acționează unul asupra celuilalt, care se influențează unul pe altul, care vine din amândouă părțile, care angajează în egală măsură ”, iar  termenul de “interdependent”  inseamna  “care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă “. Pornind de la aceste definitii, observam ca notiunea de interdependenta presupune  reciprocitate.  In acelasi timp, facand legatura cu obiectul discutiei noastre,  intelegem  ca  obligatiile  rezultate din  contractul sinalagmatic trebuie sa  actioneze una asupra celeilalte, sa se influenteze  reciproc  si sa fie dependente  una de alta.

Lucrurile se petrec intocmai in cazul contractului de vanzare cumparare.

De exemplu, vanzatorul are obligatia de a transmite  dreptul  ce face obiectul contractului catre cumparator, iar acesta din urma  are, in mod corelativ,  obligatia de a plati pretul.  Art. 1673 NCC prevede ca ”vanzatorul este obligat sa transmita cumparatorului proprietatea bunului vandut”,  iar art. 1719 NCC  enumera ca una dintre obligatiile principale ale cumparatorului datoria  sa  de a plati pretul vanzarii.  Aceste doua obligatii sunt  reciproce si  se afla in interdependenta,  asa cum cere si defineste codul civil.Nici vanzatorul nu poate fi obligat sa transmita dreptul sau in lipsa platii pretului, dupa cum nici cumparatorul nu  trebuie sa plateasca pretul daca vanzatorul nu-i transmite dreptul ce  face obiectul contractului.  Daca, totusi, una dintre parti si-a indeplinit obligatia sa, neindeplinirea obligatiei de catre cealalta parte este  sanctionata legal, mergandu-se pana intr-acolo incat contractul sa poata fi desfiintat. Pentru acele situatii in care una dintre parti nu-si indeplineste obligatia, legea ofera celeilalte  diferite mijloace de aparare.  Astfel, daca  cel care cumpara  este evins, pierzand in acest fel dreptul transmis prin vanzare,  “vanzatorul este tinut sa inapoieze pretul in intregime” precum si sporul de valoare al acestuia pana la data evictiunii, conform celor stabilite de art.  1701 NCC. Totodata, daca cel care a cumparat un bun sau un drept afla de existenta unei cauze de evictiune, este indreptatit, in temeiul art. 1722 NCC, “sa suspende plata pretului pana la incetarea tulburarii sau pana  cand vanzatorul ofera o garantie corespunzatoare”.  Corespunzator, vanzatorul care nu si-a primit pretul stabilit prin contract, “este indreptatit sa obtina  fie executarea silita a obligatiei de plata, fie rezolutiunea vanzarii”, impreuna cu daune interese intemeindu-se pe prevederile art. 1724 NCC.  In acelasi timp, daca bunul nu a fost inca predat cumparatorului, vanzatorul care nu si-a incasat pretul poate sa  suspende obligatia sa de predare pana la indeplinirea conditiilor impuse de art.  1694 NCC.

Aceste obligatii sunt si raman  interdependente  chiar  si atunci cand  transferul proprietatii este amanat pana la o anumita data prin intelegerea partilor saucand obligatia de plata a pretului este afectata de un termen.  Tot reciproce si interdependente sunt obligatiile partilor atunci cand  vanzarea se face cu plata pretului in rate, obligatia de plata fiind  garantata cu rezerva dreptului de proprietate, in temeiul art. 1755 si urm NCC. La fel stau lucrurile  si atunci cand este vorba de  vanzarea unui bun viitor, reglementata de art. 1658 NCC, chiar daca transferul proprietatii este amanat, prin lege, pana la momentul realizarii bunului. Obligatia vanzatorului exista, ca si obligatia cumparatorului de a plati pretul, numai ca ele sunt afectate de un  termen si o conditie, asumate reciproc de catre ambele parti.

Exemplele  privind interdependenta si reciprocitatea obligatiilor in contractul de vanzare cumparare pot continua. Astfel,  daca vanzatorul este obligat sa predea bunul vandut, conform art. 1672 NCC coroborat cu art. 1685-1694 NCC,  de buna seama ca si cumparatorul este obligat sa preia  bunul ce face obiectul contractului, conform prevederilor art.1719 NCC.  Obligatiei cumparatorului de a plati pretul ii mai corespunde si obligatia vanzatorului de a da chitanta descarcatoare pentru suma primita, conform art. 1500 NCC.  Obligatiei vanzatorului de a garanta  contra viciilor ascunse  ale bunului, prevazute de art. 1707 NCC, ii corespunde obligatia cumparatorului de a verifica starea bunului imediat dupa preluare si, in cazul  descoperirii anumitor vicii, de a le aduce la cunostinta vanzatorului intr-un termen rezonabil, dupa cum se exprima art.  1709 NCC.

Analizand prevederile legale  care  determina caracterul sinalagmatic al contractului de vanzare cumparare, constatam ca  aceste este reglementat de o asa maniera incat el devine esential pentru intreaga  viziune pe care trebuie sa o avem asupra vanzarii.  Astfel, atata vreme cat vanzatorul, in caz de neplata a pretului, este indreptatit sa ceara rezolutiunea vanzarii conform art.  1724 NCC, iar cumparatorul “poate cere  rezolutiunea vanzarii daca a fost evins  de intregul bun sau de o parte a acestuia indeajuns de insemnata”, inseamna ca , in esenta neindeplinirea uneia dintre obligatiile  reciproce – deci nerespectarea caracterului sinalagmatic al contractului – determina  desfiintarea actului juridic  incheiat. Altfel spus, lipsa caracterului bilateral, lipsa  sau nerespectarea obligatiilor reciproce,  este motiv de  desfiintare a  contractului. Fara un caracter bilateral nu mai suntem in prezenta unei vanzari, transformandu-se pe fond tipul actului juridic. De exemplu, in lipsa asumarii de catre cumparator a obligatiilor aferente acestei calitati, actul vanztorului nu poate fi decat o simpla promisiune de a vinde sau o oferta de vanzare, contractul neputand fi incheiat decat atunci cand obligatiile partilor devin reciproce si interdependente.

Vedem de aici importanta speciala pe care o are aceasta caracteristica a vanzarii, careia va trebui, in practica, sa-i  acordam locul cuvenit. Iar acest lucru nu se va putea realiza decat printr-o  corecta si completa stabilire a obligatiilor partilor precum si a sanctiunilor care intervin in caz de neexecutare.

DANIELA NEGRILA