Este unanim recunoscut in teoria juridica faptul ca vanzarea se formeaza, ca si contract, prin simplul acord de vointa al partilor, fara a necesita nici folosirea unei anumite forme, ad validitatem, nici remiterea materiala a bunului.
Aceasta catalogare are la origine acea clasificare a actelor juridice facuta in functie de modul lor de formare si care le imparte in acte juridice consensuale, acte juridice solemne si acte juridice reale.
Actele juridice consensuale sunt acelea care iau nastere in mod valabil prin simpla manifestare de vointa a partii/partilor, fara a fi necesara respectarea unei anumite forme de incheiere a lor. Noul cod civil, in art. 1174 alin 1, defineste contractul consensual ca fiind acela care se formeaza “prin simplul acord de vointa al partilor” si tot el instituie, prin art. 1178, principiul consensualismului ca si regula esentiala in materia contractelor.
Actele juridice solemne sunt acelea care nu pot lua nastere valabil decat daca sunt incheiate cu respectarea unei forme ceruta in mod obligatoriu de lege – forma ad validitatem – si care reprezinta o conditie esentiala pentru insasi valabilitatea actului juridic. Art. 1174 alin 2 NCC defineste contractul solemn ca fiind cel a carui validitate “este supusa indeplinirii unor formalitati cerute de lege”.
Actele juridice reale sunt acelea care nu pot lua nastere in mod valabil decat daca manifestarea de vointa este insotita de remiterea materiala a bunului ce face obiectul actului. Acelasi art. 1174 NCC, in al treilea aliniat al sau, spune ca este real acel contract care, pentru a se foma in mod valabil, necesita “remiterea bunului”.
Vanzarea este in mod evident un contract consensual, regulile care-i sunt aplicabile fiind cele cuprinse in art. 1182 si urmatoarele din noul cod civil. Pentru incheierea valabila a contractului nu este nevoie decat de acordul partilor, simpla manifestare a vointei lor concordante fiind suficienta pentru a da nastere actului juridic. Astfel, contractul de vanzare se incheie “prin negocierea lui de catre parti sau prin acceptarea fara rezerve a unei oferte de a contracta”. Tot in conformitate cu regulile generale, “este suficient ca partile sa se puna de acord asupra elementelor esentiale ale contractului” pentru ca vanzarea sa ia fiinta in mod valabil, chiar daca anumite aspecte secundare au fost lasate spre a fi convenite ulterior sau spre a fi determinate cu ajutorul unui tert.
Avand in vedere regimul juridic aplicabil, vanzarea se poate incheia valabil si prin folosirea mecanismului ofertei si acceptarii. Prin urmare, aplicand regula stabilita de art. 1188 NCC, o propunere va constitui oferta de vanzare daca ea contine “suficiente elemente pentru formarea contractului si exprima intentia ofertantului de a se obliga in cazul acceptarii ei de catre destinatar”. Oferta de vanzare poate fi irevocabila daca autorul ei s-a obligat “sa o mentina un anumit termen”. Acceptarea ofertei de vanzareconsta in “orice act sau fapt al destinatarului” care “indica in mod neindoielnic acordul sau cu privire la oferta, astfel cum aceasta a fost formulata”.
Normele legale care impun indeplinirea unor formalitati prealabile privind incheierea contractului sau obligativitatea respectarii unei anumite forme nu reprezinta abateri de la caracterul consensual al vanzarii ci numai exceptii de la acesta, instituite ca urmare a necesitatii protejarii sigurantei circuitului juridic civil. De exemplu, o astfel de exceptie gasim in materia vanzarii unei mosteniri care, in conformitate cu prevederile art. 1747 NCC, sub sanctiunea nulitatii absolute, se incheie numai in forma autentica. O alta exceptie de la principiul consensualismului este instituita in materia vanzarii bunurilor imobile. Drepturile ce poarta asupra acestor bunuri sunt, conform art. 877 NCC, drepturi tabulare care “se dobandesc, se modifica si se sting numai cu respectarea regulilor de carte funciara”. Ori, aceste reguli stabilesc faptul ca inscrierea in cartea funciara se efectueaza “in baza inscrisului autentic notarial” sau a “hotararii judecatoresti ramase definitiva” ceea ce, in materia vanzarii, determina obligativitatea incheierii actului in aceasta forma, dar nu ca si o conditie necesara valabilitatii sale, ci ca o conditie ceruta in vederea transferului dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator.
Caracterul consensual al vanzarii isi gaseste aplicabilitatea in cea mai mare parte a contractelor de acest fel, scurta enumerare de mai sus nefiind de natura a schimba aceasta trasatura care, fara indoiala, defineste vanzarea ca pe un instrument deosebit de important in cadrul circuitului juridic civil.
Consensualismul este, pentru vanzare, o cerinta impusa de societate, de nevoia existentei unui circuit juridic mobil. Toate regulile care, in mod exceptional, conditioneaza incheierea valabila a contractului de indeplinirea anumitor forme sau formalitati se regasesc numai in acele zone cu o mai mare “sensibilitate”, adica in privinta acelor contracte care au ca obiect bunuri de o mai mare importanta si valoare. In astfel de situatii, intre fluidizarea circuitului juridic civil si siguranta acestuia legiuitorul prefera asigurarea unei certitudini pentru partile implicate, iar acest lucru nu se poate face decat prin impunerea anumitor reguli. Putem vorbi, practic, de o unitate in diversitate pentru ca principalul, regula, o reprezinta consensualismul, iar formalismul este doar exceptia. In esenta, importanta este intelegerea partilor, deci acordul lor de vointa, chiar si atunci cand acesta nu este suficient pentru incheierea valabila a contractului. Numai pe baza acestui acord si nu in lipsa lui se pot constru formele si formalitatile legale care determina in final incheierea contractului. Acesta este motivul pentru care si legiuitorul leaga de existenta acestui acord importante consecinte juridice, in special in materia promisiunii de a contracta si a pactului de optiune pe care le vom trata intr-una din urmatoarele postari.
DANIELA NEGRILA